Dragul meu suflet..

 

Știu că nu am mai vorbit de mult, iar lipsa cuvintelor mele te-a făcut să te închizi, să te ascunzi atât de bine, încât atunci când am găsit puterea să-ți vorbesc, am fost nevoită să te caut zile-ntregi. Dar sunt aici, acum, și vreau să te fac să înțelegi anumite lucruri. Azi pot să-ți spun că nu e prea târziu.

Nu e niciodată prea târziu pentru adevărata poveste de dragoste după care tu tânjești de atâta vreme. Știu că încă mai speri că vei întâlni, cândva, pe cineva, care atunci când îmi va zâmbi, te va atinge și pe tine. Știu că tu încă mai crezi în poveștile de iubire cu final fericit și chiar dacă ani de-a rândul nu am fost de acord cu tine, azi îți mulțumesc că ai continuat să speri, când eu renunțasem de mult.

Mă miră faptul că ești atât de puternic. Că deși ai fost târât prin noroi și călcat în picioare, deși ai fost strivit sub fapte grele și cuvinte nespuse, tu ai reușit mereu să te ridici, să mai visezi. Și uite, că și azi, când te-am regăsit după atâta timp, îmi dau seama că ai atâta dragoste de oferit, atâta iubire și tandrețe, încât nu știu dacă există pe lumea asta o persoană care să ți-o poată primi pe toată.

Își mulțumesc că nu ai renunțat la mine atunci când cei pe care i-am primit în inima mea s-au dovedit a fi nedemni de tine. Azi știu că am lăsat să-ți calce pragul bărbați care nu și-au dorit să fie acolo și care, odată intrați, au luat din tine mai mult decât li se cuvenea. Au luat bucăți din tine pe care le-au dus cu ei atunci când au plecat. Nu știu ce-au făcut cu ele odată ajunși în brațele altor femei, dar știu că tu ai rămas incomplet, sângerând. Și uite, azi ești întreg și ai chiar mai mult de oferit decât au fost ei în stare să-ți fure.

Dragul meu suflet, îți mulțumesc că ești atât de puternic și promit că va veni o zi când cel care-ți va călca pragul, va ști să lase tot trecutul lui la ușa iubirii tale. Va intra, se va așeza și se va simți ca acasă. De data aceasta, el nu va lua nimic. În schimb, el va aduce și-ți va dărui tot ceea ce tu ai visat vreodată: iubire, siguranță, stabilitate.

Dar până atunci, sper să rămâi în continuare puternic și să ai răbdare. Nu e niciodată prea târziu pentru adevăratele povești de dragoste..

Cel care ma va iubi..

Nu te cunosc, dar știu totul despre tine. Te-am visat de atâtea ori, încât de fiecare dată când închid ochii îți văd zâmbetul. Nu știu nici unde ești, nici cum te cheamă, dar știu că simți că te caut și că te aștept. Tu mă cauți în toate femeile și, oricât de frumoase ar fi, simți că lipsește ceva. Îți lipsesc eu.

Tu, cel care mă vei iubi, iubești momentul acela când noaptea face loc primelor raze de lumină pe cer și îți place să privești răsăritul cu o cafea fierbinte, aburindă. Te trezești dimineața în zori și îți place să savurezi fiecare moment pe care ți-l oferă viața. Adori ploaia, te liniștește, te calmează și te face să visezi. Pentru că tu, cel care mă vei iubi, ești un romantic și crezi în vise, ai speranțe și standarde înalte. Ai atâta ambiție în tine, încât fiecare lovitură a vieții nu te doboară, ci te motivează.

Știu că poate mă cauți, sau poate doar mă aștepți. Și cu toate că ai avut de atâtea ori inima frântă, știu că mai ai putere și curaj să crezi în iubire. Pentru că tu știi iubi. Mă vei iubi dimineața când vom privi împreună răsăritul, mă vei iubi în momentele mele de glorie și mă vei iubi seara, când istovită, îmi voi arunca geanta pe canapea și-ți voi spune c-am avut o zi de tot rahatu`. Iar tu vei râde, pentru că-ți place să râzi. Vei râde și-mi vei pune și mie zâmbetul pe buze, făcându-mă să uit de ziua ce-a trecut. Tu, dragul meu, mă vei ține de mână pe stradă, în fața tuturor, iar eu, mândră că te am, voi ști să te păstrez. Vei ști să-mi spui vorbe frumoase, să-mi atragi atenția când greșesc iar eu îmi voi da seama doar privindu-te în ochi cât de tare mă iubești. Iar în ochii tăi voi fi mereu frumoasă.

Tu iubești marea. Tu iubești plaja. Tu iubești briza. Și vom evada la mare de fiecare dată când vom simți nevoia de liniște, de regăsire, de noi.

Tu, cel care mă vei iubi, mă vei recunoaște atunci când privirile noastre se vor întâlni pentru prima dată. Eu voi ști că iubirea a meritat fiecare lacrimă pierdută, pentru că acele lacrimi m-au condus spre tine. Eu voi ști că brațele tale sunt capabile să-mi ofere liniștea după care sufletul meu tânjește de atâta timp și cu atâta ardoare. Vei ști când să mă strângi în brațe, când să mă săruți pe frunte liniștit, vei ști când să înlocuiești tandrețea cu pasiune în atingerile tale.

Și, doamne, de cât timp te cunosc…de cât timp te văd în noapte și te simt prezent în suflet. Îți știu căldura mâinilor tale, deși nu m-ai atins niciodată. Îți știu liniile fine care ți se formează pe frunte când te încrunți și cum ți se ridică, ușor, colțul drept al buzelor într-un zâmbet ironic. Știu cum îți place să te-mbraci și care-i băutura ta preferată. Îți cunosc sufletul, gândurile, îți știu până și cuvintele nespuse. Te cunosc așa cum mă cunosc pe mine, pentru că tu, cel care mă vei iubi, ești varianta mea masculină.

Și nu voi avea liniște până nu te voi găsi, iar atunci mă voi odihni în brațele tale, la pieptul tău. Te voi căuta în fiecare suflet pe care-l voi întâlni, în fiecare privire care mă va îmbrăca în admirație și-n fiecare buze care-mi vor șopti cuvinte dulci. Te voi căuta în mii și mii de zâmbete, până te voi găsi. Iar atunci, inima mea va învăța ce e iubirea..

Azi..

Azi nu mă mai topește dorul de tine, mă topește căldura de-afară și e un sentiment minunat, prietene! Că, în sfârșit, mă bucur de vară, de soare, de libertate! Și când spun libertate, mă refer la faptul că inima mea nu mai tremură la 35 de grade din cauza gerului din comportamentul tău; când zic libertate, mă refer la faptul că azi pot să zâmbesc, să sar, să zbor, fără să-mi fie teamă că ai putea cu un simplu ”mi-e dor” sau ”te vreau înapoi” să mă târăști iar în frigul minciunilor tale. Azi nu te mai cred, amice! Și nici nu-mi lipsești! Azi pot să beau un suc, fără ca tu să mă numești ”copilă”, pot să beau un cocktail, o bere, o sută de ce mi-e poftă, fără ca tu să mă numești în toate felurile. Pentru că, știi ce? Azi nu îmi pasă de tine, de vorbele tale, de toanele tale și nici nu-mi pasă dacă vorbești serios sau dacă minți. Azi ies cu prietenii seara, sub clar de lună, și ascult ce muzică îmi place mie, nu ce preferi tu; azi pot să cânt la karaoke la fel cum cânt sub duș, fără ca tu să-mi zici să tac și să-ți fie rușine. Pot să râd, să plâng, să zbier sau să tac, fără să fiu nevoită să-ți dau explicații. Asta se cheamă libertate, mon cher! Tu nu mi-ai oferit decât restricții, dar am hotărât să te las atât de în urmă cu ele, încât azi nu te văd nici cu binoclu și nu te-aud nici de-ai zbiera în portavoce că ți-e dor de mine sau că mă vrei înapoi! Azi e vară, amice! Iar de azi tu nu mai ai loc în vara mea. Poate colo spre toamnă îmi voi întorce privirea spre tine să-ți spun sun simplu ”pa” și să-ți mulțumesc că ai plecat din viața mea! Iar iarna ce vine, nu voi mai avea nevoie de minciunile tale să-mi încălzească sufletul. Voi avea amintirile primei veri în care sufletul meu a cunoscut libertatea!

Nu toate ușile duc spre fericire.

Suntem oameni, da. Suntem cu toții oameni și fiecare dintre noi crede că merită să fie fericit. De aceea, căutăm fericirea în toate. Deschidem câte o ușă de fiecare dată când intrăm în viața cuiva care, aparent, este capabil să ne ofere ceea ce căutăm. Însă de cele mai multe ori deschidem uși greșite și ne dăm seama de asta prea târziu: abia după ce ne-am obișnuit și când ne este greu să plecăm. Dar până la urmă, o facem. Unii pleacă liniștiți și închid ușa silențios, lăsând în urma lor totul exact așa cum a fost, fără niciun deranj. Alții nu știu să facă asta. Alții îți vor trânti ușa fără nicio reținere, fără să le pese că au lăsat în urma lor dezastru. De aceea, tu, cel care citești, să știi că sunt uși care nu duc nicăieri. Și vei deschide multe astfel de uși până să ajungi la singura ușă care te duce către viitor, în spatele căreia vei găsi ceea ce cauți de-o viață: înțelegere, respect, iubire și, în final, fericire. Important este să știi să pleci când nu găsești ceea ce cauți. Să fii conștient că dacă rămâi, nu stagnezi doar tu, ci și persoana în sufletul căreia ai intrat. N-o priva de fericire doar pentru că ție ți-e greu să pleci. Niciodată nu va fi ușor să recunoști că locul acela în care ai stat atât timp nu-ți mai oferă nimic. Iar dacă te decizi să pleci, nu lăsa în urma ta dezordine. Nu lăsa în urma ta întrebări care nu și-au primit răspunsuri și, cel mai important, nu lăsa în urma ta ranchiună, ură sau durere.

Am deschis și eu multe astfel de uși și nu întotdeauna am știut să plec lăsând în urma mea amintiri frumoase. Mulți au deschis ușa sufletului meu și tot atâția au plecat, nefiind mulțumiți cu ceea ce puteam eu să ofer. Unii s-au plimbat, lăsând ușa întredeschisă, neștiind exact ceea ce caută. Se întorceau mereu, făcând din sufletul meu un bulevard, o stradă pietonală. Atunci am închis eu ușa și am schimbat lacătul. Am schimbat regulile de intrare. Mi-am dat seama că cel care se simte în sufletul meu ca acasă, nu o să plece doar ca să vină iar. Nu o să facă dezordine, ci va ști să pună fiecare cuvânt la locul lui, fiecare sentiment pe raftul potrivit, fiecare gest la momentul potrivit. Știam că cel care vrea să rămână, nu va ascunde cioburile sub preș atunci când ceva s-a spart între noi, ci își va îngenunchea orgoliul, va aduna mizeria și o va arunca la coș. Apoi, încet, va ști să umple golul rămas cu ceva mult mai puternic, ceva ce nu se va sparge la primul impact cu pământul. Iar eu voi fi acolo să-l ajut, să-mi îngenunchez orgoliul odată cu al lui și să ne ridicăm tot împreună. Știu că atunci voi putea să las ușa larg deschisă, pentru că nu va intra nimeni nepoftit și pentru că locul va fi deja ocupat de el, cel care a știut să rămână, a știut să facă ordine când a greșit și a știut că în inima mea ușile nu trebuie trântite.

Vei deschide în viață multe uși cărora le vei călca pragul și nu te va atenționa nimeni că unele uși, pur și simplu, nu duc nicăieri. Tu trebuie să îți dai seama de asta și să ieși frumos, așa cum ai intrat, căutând ușa spre inima potrivită.

Daca sunt perfecta? DA!

Nu sunt eu femeia perfectă și n-am să te învăț eu cum să fii femeie. Pentru că ”a fi femeie” nu se învață la școală, în societate sau citind vreun blog al unei tipe care scrie din Paști în Crăciun și care, cel mai probabil, aberează. Deci, paradoxal, poți să te naști femeie dar, totuși, să nu fii feminină.

Și nu e nimic greșit în legătură cu asta. Ai răbdare și ai să prinzi ideea la care vreau eu s-ajung.

Eu sunt o mignonă brunetă cu părul lung. Am ochii mari, căprui și buze voluminoase. Râd tare și în genul acela ”șoricesc”, răsfățat. Plus că strănut ca un copil de 6 ani, adică un ”Hapțiu” în loc de ”Hapciu” 🙂 Iubitul meu crede că-s perfectă, prietenii îmi spun că-s drăgălașă, familia mă iubește și alții nu mă pot înghiți, cică le stau în gât. Să nu crezi că intenționez să vorbesc doar despre mine. Ai răbdare.. 🙂

Sora mea e exact opusul: înaltă, păr brunet și mai luuung, ochi verzi și e o fire directă, nicidecum răsfățată. Cu toate astea, iubitul ei o crede perfectă și o iubește. Al meu nu o iubește. Nici al ei nu mă iubește pe mine.

Poate tu ești blondă și ai ochi albaștri. Ești o fire jucăușă, energică și o prezență năucitoare. Poate ești roșcată cu ochi verzi, vorbești din priviri, ai totul pe tavă. Poate ești șatenă și porți ochelari, ai părul scurt și ești băiețoasă. Cu toate astea, el te consideră perfectă.

Păi, da` cum?? cum se poate ca toate să fiți perfecte dar, totuși, diferite? se vor întreba scepticii. Așa bine. Pentru că nu există un tipar al femeii perfecte. Genul de femeie ”ruptă” din paginile revistelor fashion este un model al perfecțiunii impus de societate. Dar perfecțiunea diferă, doamnelor, de la un om la altul. Fiecare om vine cu un tipar al perfecțiunii prestabilit. De exemplu, poți să fii tu ruptă din stele de frumoasă și de corpolentă, dacă lui îi place să simtă ceva pufos când pune mâna pe tine. Deci, sper că ați prins ideea. Nu te strădui să fii ceea ce nu ești doar ca el să te observe, deoarece el o va observa pe acea tu care îi este pe plac și va pleca cu prima ocazie când adevărata tu va ieși la iveală. Mai bine fii tu însăți și cel potrivit, care caută exact genul tău de femeie, te va remarca.

Nu contează că ești finuță și fragilă ca un porțelan, sau, din contră, ești băiețoasă și n-ai pic de feminitate în tine. Nu contează dacă mai scapi câte o înjurătură sau dacă faci ochii mari la auzul vreuneia. Nu contează dacă picioarele tale sunt făcute doar pentru pantofii sport sau dacă n-ai niciunul în șifonier. Nu contează dacă pe rochițele tale sunt imprimate floricele colorate sau dacă nici -ai cuvântul ”rochiță” în vocabular. Important este să te accepți așa cum ești și să-ți placă ceea ce ești. Oameni care să te adore vor exista mereu, la fel și oameni care să nu-ți suporte fața. Tu să fii tu și să răspunzi sprâncenelor ridicate cu un zâmbet de-acela ironic de-al tău. Tu trăiește-ți viața și lasă-i pe ceilalți să uite de-a lor în timp ce o privesc cu ochi critici pe a ta.

………….

Dacă m-ar întreba azi cineva despre tine, i-aș spune simplu că ai fost. Ai fost de toate, dragul meu, și nu știu dacă i-aș putea rezuma în câteva cuvinte eternitatea care ai fost tu pentru mine.

Privind în urmă, te văd așa cum erai la început, copil speriat de viață, care a găsit refugiu în brațele mele, alinare în privirea mea și ajutor în mâinile acestea care azi nu-și mai amintesc textura pielii tale. Te uitai la mine ca la o zeiță și apoi, invidia din tine m-a coborât din nou pe pământ. Tu erai slab, eu mă țineam puternică doar ca să pot să te ridic și pe tine, deși, doamne, de câte ori eram gata să renunț. Dar mă uitam în ochii tăi și știam că dacă nu te ridic eu, n-are s-o facă nimeni.

Și am reușit, ai ajuns să stai singur pe picioarele tale și numai eu știu de câte ori mi-ai udat umărul cu lacrimile tale fierbinți. Am reușit să te aduc la același nivel cu mine și pentru un timp ne-a fost bine. Destinul în sfârșit ne zâmbise înapoi și ai uitat încet mizeria în care m-am târât ca să te scot pe tine la viață. Cu timpul, nu ți-am mai fost de-ajuns și ți-ai dorit mai mult fără să te gândești pentru o clipă dacă merită să mă pierzi pentru niște clipe efemere.

Te-ai desfătat în plăceri și ai urcat prea sus. Căderea te-a durut mai tare, mizeria din sufletul tău acum era prea groasă iar eu nu mai aveam putere, nici curaj și nici nu mai voiam să îngenunchez din nou în fața ta și să-ți întind mâna ce odată ai mușcat-o.

Da, ai fost cândva al meu și te-am văzut plângând de durere. Dar pentru asta eu mi-am șters toate păcatele. Eu îți număram lacrimile și pentru fiecare îți dădeam câte un sărut. Ultima lacrimă și-a primit sărutul atunci când ai plecat, când ai închis în urma ta ușa vieții mele. De celelalte nu mai îmi pasă.

Și dacă m-ar întreba azi cineva despre tine, i-aș spune că ești singurul care a putut să-i facă inimii mele ce vrea și din atâtea lucruri, el a ales s-o rupă.

Multumesc pentru amintiri…

Trece timpul și amintirile rămân.

Deși a trecut ceva timp, mă mai gândesc uneori la tine și nu știu dacă te recunosc pe tine, cel de azi, în cel din amintirile mele. Oamenii se mai schimbă, nu-i așa? Însă se spune că îi schimbă lumea și răutatea oamenilor. Eu doar te-am iubit, iar asta nu e un lucru rău..Tu, totuși, te-ai schimbat. Apoi, m-am schimbat și eu.

O perioadă, eram convinsă că te urăsc ca pe-o târâtoare ce provoacă greață și credeam că tot ce-mi doresc este să am ocazia să-ți plătesc cu aceeași monedă. Apoi am realizat că dezorientarea ta în viață îmi provoacă milă. Te uram și te compătimeam în același timp. Aberant, nu?

Și acum probabil te întrebi de ce-ți spun toate astea. Nu ca să-ți reproșez ceva, în orice caz. Azi, vreau doar să-ți mulțumesc pentru că mi-ai făcut bine, crezând că îmi faci rău.

Îți mulțumesc.

Îți mulțumesc că ai plecat și m-ai lăsat doborâtă. Datorită ție mi-am format caracterul puternic și azi mă poate doborî doar Dumnezeu. Dacă ai ști, însă, cât de greu mi-a fost, cât au udat lacrimile mele obrajii pe care tu îi sărutai, cât mi s-au uscat buzele de dor și cât mi-am frământat mâinile în poală cu privirea plecată..

Îți mulțumesc că azi sunt fără tine și că azi nu te mai vreau înapoi. Azi știu cât merit și nu înțeleg cum de m-am mulțumit cândva cu tine. Atunci mi-am stabilit standardele prea jos, astăzi știu că am făcut-o doar ca să ajungi tu la ele.

Îți mulțumesc că plecarea ta mi-a arătat că existența mea se limita la persoana ta, parcă tu erai aerul meu și fără tine n-aș fi știut să fac un pas spre viață. Azi știu că limita mea e dincolo de cer și știu că pot să zbor până acolo prin voință proprie, fără ajutorul nimănui.

Își mulțumesc că pentru un timp, ai fost băiatul meu ce se-mbrăca-n albastru și că zâmbetul tău îmi punea soarele pe cer în zilele înnorate. Că ai știut să mă ții de mână și să-mi săruți fruntea când eram întristată. Și chiar dacă azi nu mai însemni nimic, știu că undeva, într-un timp îndepărtat, ai știu să fii pentru mine totul: și prieten, și iubit. Ai știut să îmi hrănești sufletul cu vise și să-mi fii aproape.

Îți mulțumesc că mi-ai lăsat și amintiri frumoase care azi îmi aduc zâmbetul pe buze așa cum numai tu știai să mi-l aduci.

Dar dacă e ceva pentru care doresc să-ți mulțumesc din suflet, atunci o fac pentru că ai lăsat un loc liber în viața mea, pe care l-a ocupat el, cel care merită cu adevărat.

Și cred, într-un final, că cel mai bun lucru pe care l-ai făcut pentru mine, este faptul că m-ai părăsit și acum știu că, uneori, răul de azi, îți poate aduce binele de mâine.

Tu ce-ti doresti?

 Când știi ce vrei, știi ce să prețuiești. Iar când știi ce prețuiești, știi ce să cauți.

Cele mai mari suferințe din viața noastră sunt cauzate de faptul că, deseori, nu știm ce ne dorim. Nu știm ce ne dorim să devenim în viață, nu știm ce fel de persoană ne dorim lângă noi, nu știm ce simțim și nu știm nici ce simt alții. Nu știm ce ne dorim în mai multe aspecte ale vieții, dar cele mai importante sunt profesia și iubirea, deoarece aceste alegeri ne vor influența viitorul și, odată alese, schimbarea lor ne schimbă din multe puncte de vedere.

Profesia…

Suntem de mici învățați că în viață, ca să fii om, trebuie să devii cineva. Suntem învățați că fericirea se poate obține doar dacă ai o situație financiară foarte bună. Suntem, într-un fel, ghidați de criteriul ” Trebuie să înveți, ca să faci bani.” Nimic mai greșit. De ce nu le vorbește nimeni copiilor despre pasiuni? De ce nu sunt încurajați să-și urmeze visurile, aspirațiile? De ce nu le spune nimeni copiilor că la fel de important ca și banii e și să-ți placă ceea ce faci? Ce rost mai are să te duci la muncă în fiecare dimineață, blestemând restul zilelor în care trebuie să mergi din nou prin ușa acelei instituții? Ce rost are să îndeplinești visurile părinților, în timp ce ale tale stau încă nerostite? Irosești timp din viață urmând niște cursuri ale unor facultăți care nu te atrag în niciun fel, dar o faci ca să ai o diplomă. Și apoi? Apoi ce? În cel mai bun caz, lucrezi în domeniu, dar o faci cu scârbă. În cel mai rău caz, stai pe banii de șomaj, acasă, iar diploma zace uitată pe undeva printr-un dosar cu acte. Să nu mă înțelegeți greșit, nu protestez aici împotriva celor care fac facultăți, ci a celor care urmează cursurile unor facultăți obligați de părinți și ajung să-și petreacă toată viața muncind într-un domeniu care nu le oferă nicio satisfacție personală. De multe ori nu știm ce vrem să fim și o dăm așa, la întâmplare. Iar când ne dăm seama, este destul de târziu și e greu să o luăm de la capăt. Trebuie să stai de vorbă cu tine însăți și să încerci să te cunoști. Să îți dai seama ce e mai important pentru tine: cât câștigi sau să-ți placă ceea ce faci? Pentru că, în definitiv, important e să știi ce vrei, iar apoi să fii ce vrei. Să încerci să te mulțumești mai întâi pe tine însăți, abia apoi să încerci să-i mulțumești pe ceilalți.

Norocul meu e că de mic copil am știut ce vreau să fiu, deși pe vremea aceea era o altă situație în învățământ. Din punct de vedere financiar, nu pot să spun că în viață am ales partea financiară, dar, cu siguranță, am ales ceea ce mi-am dorit și ceea ce-mi place să fac. Merg la serviciu în fiecare dimineață cu plăcere și cred că asta e cel mai important.

Un alt ”domeniu” al vieții în care, deseori, nu știm ce vrem, este partea sentimentală. De multe ori suntem implicați în relații care ne distrug psihic, dar nu vrem să le dăm drumul. Ne legăm sufletește de niște oameni care nu ne apreciază și care, de multe ori, ne fac să ne simțim singuri, dați la o parte, uitați și chiar inferiori. Și acești oameni au atâta influență asupra noastră, încât ajungem chiar să credem că merităm felul în care suntem tratați. La acest punct, trebuie să-ți pui niște semne de întrebare: chiar meriți tu asta? chiar atât de joase îți sunt standardele încât să accepți să fii tratat/ă ca o a doua opțiune? chiar vrei să-ți petreci restul vieții simțindu-te inferioară în fața unor oameni care sunt mult sub nivelul tău? chiar vrei să rămâi lângă o persoană ingrată, care nu-ți arată pic de recunoștință pentru ceea ce ești și ce faci pentru acel ”noi” pe care doar tu-l mai ai în minte? Trebuie să-ți analizezi gândurile, dorințele și să stai de vorbă cu tine,să afli ce-ți dorești și să lupți pentru ceea ce meriți. Trebuie să-ți dai seama ce e important pentru tine: Să ai lângă tine pe cineva ca să-l iubești? Să ai lângă tine pe cineva care să te iubească? Sau să ai lângă tine pe cineva pe care să-l iubești și care să te iubească? Iar după ce știi ce vrei, caută acea persoană care capabilă să-ți ofere ceea ce-ți dorești și ceea ce crezi tu că meriți. Nu lăsa alte persoane să-ți spună cine e de tine și cine nu. Nu lăsa clasele sociale să stea între două suflete. Iar atât timp cât pretinzi ceva de la cel de lângă tine, asigură-te, mai întâi, că și tu, la rândul tău, îi poți oferi ceea ce pretinzi de la el: Vrei iubire? Oferă iubire. Vrei respect? Oferă respect. Vrei atenție? Oferă atenție. Vrei beneficii financiare? Oferă-i-le și tu.

Și nu uita, în viața ta, lucrurile trebuie să-și urmeze cursul pe care tu ți-l formezi, nu cel pe care ți-l impun alții. Pentru că alții au viața lor, pe care ar fi bine să și-o trăiască și să te lase pe tine s-o trăiești pe a ta. Fă ceea ce-ți place și fii ceea ce vrei să fii. Ce cred alții despre tine și ceea ce faci tu, e problema lor, atât timp cât tu crezi că acel copil de 7 ani care ai fost, ar fi mulțumit de adultul care ai devenit.

Spre tine…

 Uneori, ca să regăsești drumul spre tine, trebuie să-ți amintești cine ai fost înainte să te pierzi.

Te cunosc. Nu te știu. Te cunosc! Poate că habar n-am cum te numești, unde locuiești și nu știu nici care este prăjitura ta preferată. Nu știu ce muzică asculți și nici ce-ți place să faci în timpul liber. Dar te cunosc pentru că știu pe cine ai iubit. Știu cui ți-ai oferit încrederea și viața toată. Îl cunosc pe el, la fel de bine cum te cunosc pe tine.

Am să încep cu el.

Părea să fie altfel. Credeai că e altfel prin simplul fapt că ți-a readus zâmbetul pe buze. Ți-a redat încrederea în iubire când tu-ți jurai că nu vei mai iubi vreodată. Și el chiar era altfel. Ți-a fost alături, te-a ridicat din acel loc în care te-a aruncat cel dinaintea lui, ți-a îngrijit aripile și ți le-a presărat cu vise. Te-a învățat să zbori și ți-a umplut cerul cu promisiuni ale unei vieți fericite. Știa când să-ți mângâie părul, știa când să te asculte și când să-ți vorbească. Știa când să te trateze ca pe un copil și știa să te facă să te simți cea mai dorită femeie. Îți spunea că ești frumoasă și că te căutase în toate dinaintea ta. Te prindea de mână în așa fel, încât îți părea că-ți atinge sufletul. Și, Doamne, ce bine se pricepea la asta. Îți continua propozițiile neterminate și îți lua vorbele din gură. Asta trebuie să-ți fi zis că era mâna destinului, era prea mult pentru o simplă coincidență. Îți scria mesaj de ”bună dimineața” și, oricât de târziu ar fi fost, nu te lăsa să adormi fără ca el să-ți ureze ”noapte bună.” Îți arăta că are încredere în tine și îți cerea sfatul. Erai mereu prima care afla de tristețile sau bucuriile lui. Erați mai mult decât iubiți. Erați și frați, și parteneri,și prieteni. Știa când să te strângă în brațe și când să te sărute pe frunte. Știa când să te privească în ochi și să-ți spună ”Te iubesc.” Îl interesa totul despre tine și adora totul la tine. Ținea minte tot ce-i spuneai, de parcă viața lui se rezuma la o singură persoană: la tine!

Îl cunosc, nu-i așa? Chiar dacă nu-i știu culoarea ochilor sau a părului. Chiar dacă nu știu cum își aranja părul sau cât timp petrecea în oglindă. Îl cunosc, chiar dacă nu-i știu numele, e el.

Îl cunosc. El era altfel, până a devenit ca ceilalți. Ca ceilalți dinaintea lui, sau poate chiar mai rău. Într-o zi, fără să-ți dai seama și fără să știi de ce, el, cel de mai sus, a dispărut. S-a transformat în tot ceea ce ți-a promis că nu va fi niciodată. Atunci ai realizat că te-a ridicat din noroi, doar ca să aibă de unde să te arunce înapoi. Te-a ridicat cu promisiuni tot mai sus, tocmai ca să te doară mai tare căzătura.Ți-a frânt inima și ți-a tăiat aripile dar, de data asta, ți le-a tăiat din rădăcini, ca să nu rămână nici urmă de ele. Te-a făcut, de la o zi la alta, să te simți în plus în viața lui, în care până nu de mult, erai totul. Îl cunosc, am mai întâlnit oameni ca ei. Același om, doar că purta alt nume.

Te cunosc și pe tine. Până nu de mult, ai crezut în vise. Ai crezut în bunătatea oamenilor și, deși ai căzut de atâtea ori, ultima căzătură te-a durut cel mai tare. Și nu doar că ți-ai lovit trupul izbit de realitate, ci ți-ai zdrobit și sufletul de niște vorbe goale. Pentru că, da, ai fost fericită și el ți-a redat tot ce alții, dinaintea lui, au luat cu ei atunci când au plecat. El te-a învățat să te simți frumoasă, pentru că el a văzut frumusețe acolo unde alții n-au văzut nimic ce să-i atragă. Te cunosc, chiar dacă nu știu cum te cheamă. Știu cât ai stat îngenuncheată după plecarea lui și știu cât de greu a fost chiar și să-ți ridici privirea, nu sufletul. Știu că, deși ai reușit să te ridici, uneori te mai sprijini de zidul acela rece pe care l-ai ridicat în jurul tău ca să poți să rămâi în picioare. Știu cât timp petreci în fiecare zi în fața oglinzii și asta nu ca să te faci mai frumoasă, ci ca să-ți exersezi zâmbetul pe care urmează să-l vinzi lumii. Te cunosc. Suntem aceleași, chiar dacă purtăm alt nume.

Dar acum te întreb: când ai de gând s-o iei din loc? Cât mai ai de gând să rămâi în trecut doar pentru că n-ai curaj să pornești spre viitor? Tu nu vezi că prezentul trece pe lângă tine? Ridică-te și alege drumul spre tine. Chiar dacă nu mai poți să fii la fel, regăsește-te!  Amintește-ți cine ai fost, privește ce ești și hotărăște cine vrei să fii. Ia-ți din trecut ceea ce ai nevoie: poate zâmbetul ce l-ai uitat printre lacrimi sau poate încrederea pierdută prin minciuni. Ia-o de mână pe fata aceea plină de speranțe și arată-i ce ai ajuns fără ea: zdrobită, fără vise, dar cu multe lecții învățate. Porniți amândouă spre viitor și în zâmbetul vostru să se vadă copilăria, iar în privire să strălucească încrederea în tine. Să nu mai uiți niciodată cine ești, după ce te vei regăsi, după ce vei regăsi drumul spre tine. Să nu mai lași pe nimeni să îți ia tot ce ai clădit din pietre pe care alții le-au aruncat în tine și care ți-ai ciobit sufletul.

Iar el? Pe el iubește-l. Iubește omul care a fost, dar nu uita că omul acela nu mai există, chiar dacă de multe ori e chiar în fața ta. Iubește-l pe cel care ți-a dăruit fericirea atunci, dar nu-l iubi pe cel care, nu de mult, ți-a luat-o. Crede-mă, nu mai există nimic din omul pe care l-ai iubit, în cel care azi te salută ca pe o străină. Omul acela a murit odată cu fericirea din tine, iar cel de azi nici nu te cunoaște! Pentru că nici tu nu mai ești ce ai fost. Ești mai puternică, ești mai încrezătoare și acum ai curajul să-ți ții viața în mâini. Acum știi că fericirea ta depinde numai de tine!

Și să ții minte că, uneori, ca să-ți dai seama cine ești, trebuie să-ți amintești cine ai fost.

Cu drag, 

            Eu- care am fost cândva ca tine.

Ia-mi, te rog, un SUPER GLUE..

Dacă tot ai hotărât tu asupra vieții mele, dacă știi tu că am greșit și merit o pedeapsă, dacă tot mă lași cu sufletul bucăți, când te întorci acasă din brațele ei, doar ca să-ți faci bagajul și să pleci, bineînțeles, oprește-te la magazin și ia-mi, te rog, un Super Glue. Nu Picătura, te rog mult, de picături sunt sătulă( picături de lacrimi, picături de durere, picături de venin din vorbele tale etc.) Vreau Super Glue, să primesc și eu ceva SUPER în viața mea de la tine.

Aici exceptăm SUPER DURERE, SUPER LACRIMI, SUPER MINCIUNI ȘI SUPER NEGLIJENȚĂ. ȘI SUPER PROSTIE.

Ia-mi, te rog, un Super Glue sau dacă n-ai bani, măcar un lipici de-ăla ieftin, ca tine să pot să-mi lipesc viața la loc și cioburile sufletului. Dezinfectant mai am, mi-a rămas de când te complicai cu târfe. Cu ăsta îmi voi curăța mintea de minciunile tale. E infectată. Pentru că vine Iarna, dragul meu, ea vine, tu pleci. Și fac curat, să nu cumva să-mi înghețe trădarea ta în aer, minciunile tale în minte și durerea în suflet.

Ia-mi, te rog, orice lipici, doar să prindă. Ca să lipesc și soarele pe cer și să-mi fixez câteva luni fericirea pe față. Nu te uita acum la doi-trei lei, când peste mine plouă cu milioane de semne de-ntrebare. Și dacă poți, mai ia în drum spre casă o floare și-o lumânare, ca să îi arat sufletului că am cu ce să jelesc iubirea. Iar apoi poți să pleci, bagajul îți va fi la ușă și nu-ți va lipsi nimic din ce ai tu nevoie. Vor fi doar haine și chestii materiale, n-ai tu nevoie de ”rahaturi sentimentale, amintiri și porcării de-astea”. Tu ești bărbat adevărat, ce naiba. Copil afurisit ce ești…

Vei pleca așa cum ai venit și de unde ai venit. Vei pleca înapoi la viața ta mizeră, îmbibată în alcool și fum și nopți pierdute, dar de data asta, să stai liniștit, nu mai vin să fac pe SUPER EROUL și să te salvez de SUPER tine. Am realizat că orice ți-aș spune și orice aș face, viața asta mizeră face parte din tine. Și o și meriți, rămâi în lumea ta.

Și dacă tot treci pe la magazin, ia-mi, te rog, și-o SUPER lavetă, să-ți șterg SUPER zâmbetul ăla tâmp de pe față. Apoi poți să pleci, dar de data asta nu te mai primesc dimineață.